ABucin's Blog

Real programmers...

2010-10-29T21:00:00.000+03:00

...code in Notepad, without Word-wrap
...use only machine code
...have a wallpaper of Linux Shell commands
...have a photo of Turing in their wallet
...do not fear binary trees
...work in C only with malloc()
...regard Prolog as something trivial
...laugh in the face of a Segfault
...fear daylight
...know the entirety of Javadoc by heart
...do not use GOTO statements
...are unfamiliar with the term FOR
...manage to write 5 pages of design & specification by hand, without losing their right-hand motor skills
...know every UNICODE code of every symbol.

That's how we roll...

The Console

2010-10-20T10:36:00.000+03:00

Strictly speaking, there comes a time in any student's life when improvement in a certain area is required. In my case, I needed more C# an DB! Below is a brief transcript of what happened during one of the "scarcely numerous" improvement sessions.

A room full of people: 1st year, 2nd year, 3rd year, etc. The projection device turns on; right-click>>open>>the slide-show appears.

MainStudent (09:00 pm): Ok, so how many of you know what a console is?
EntireRoom (09:01 pm): ...
MS (09:05 pm): Oookay... (proceeds to displaying a console on the laptop)

*entire room gasps in awe*

MS (09:06 pm): So this here is a console. Alright, let's move on to more interesting stuff... How many of you know what OOP, UML, MVC, DML and PDF stand for?
ER (09:07 pm): ...
MS (09:15 pm): Mkay, so today we are going to discuss the intricacies of the C# language (tm). This requires that you know all the above and that you have worked with tables before. Anyone here familiar with the notion of Primary Key?

(2-3 hands are raised)

MS (09:20 pm): Excellent! So, what I'm about to do is, create a web app that generates an interface for connecting to the db server using a c# script which, in turn, is embedded in a derivated class. By the end of this tutorial, you will have learned the basics of the C# language (sans tm): classes, polymorphism, accessors, repositories and other cool stuff!

(proceeds to whipping up a relevant example)

MS (11:30 pm): Oookay, so here it is! With this, you can connect to a db via asp.net and have your very own web page! Hurray!

(a slow clap is heard from the room)

MS (11:40 pm): Thank you very much! Next time we will discuss more interesting stuff! But I won't get into details! See you next time!

A brief essay on stereotypes

2010-09-09T12:53:00.000+03:00

Human society - the conglomerate of individuals, has evolved to the point at which it has forged a handful of stereotypes. They "dictate" the behaviour of the 21st century human race, through communication channels such as the new media (Internet). Of these "role-models" I shall enumerate three: the Soldier, the Thinker and the Outcast.

The most violent and imposing of all, is the Soldier. Who/ what is this stereotype about? An offshoot of the Rebel, the soldier spreads forth the powerful presence of Justice - be it fair or unfair. "It" possesses not knowledge but blind ambition. At a more sophisticated level, a Soldier has one opinion, which is the best and he attempts to promote it, in his social group, as the only valuable one. Examples can be seen throughout society, ranging from the omnipotent action-hero to the lesser bully.

The opposite end of the spectrum is represented by the Thinker. Every movie has one: the person with the Idea, the Solution and, why not, the Lab Coat. This stereotype promotes the assimilation of information and withdrawal from any form of conflict, mainly because "it" is the downgrade of the Genius. At a more particular level, the Thinker accepts the opinions of many but, after an elaborate period of thinking, spews out only one. The stereotype can be observed in any form of media that features a large group of people [friends], especially teen movies.

As a sole bearer of the hybris, the Outcast has been expelled from society. This happens due to the inability of becoming one of the aforementioned stereotypes. "It" harbors both the solitude of the Genius and the ignorance of the Rebel. As such, "it" cannot bear an opinion (no one is willing to listen or they are too dumb to listen). Movies like Domino or Waterworld illustrate perfectly the position of the Outcast with respect to the Society.

To sum up, modern day society has provided us with three choices: we can choose to impose ourselves, to seek refuge in thought or to leave it altogether. The path we choose depends solely upon us.

The the

2010-09-05T12:04:00.002+03:00

Yet another brief excerpt from my twisted mind:

The road not taken.
The time wasted.
The sights seen.
The pictures taken.
The world not understood.
The opportunities not grasped.
The bad things done.
The good things done.
The projects accomplished.
The art created.
The mind is one. Use it wisely. Let it slip once in a while. But once slipped off the edge, don't forget to come back to reality.

Meanwhile...

2010-05-14T18:55:00.000+03:00

Amu' o dam pa aia cu meanwhile...

Vorba vine...

E vineri, deci, implicit, si programare pe Linux + cafea. Dar azi, spre deosebire de celelalte zile cu programari pa Linux, mai este si un jurnal. N-am mai scris de mult pe aici. Timpul nu mi-a permis. S-a scumpit (timpul). Nu imi mai permit sa fac (cu el) ce faceam in liceu: adica sa ma duc sa fotografiez diverse, sa stau pe DevaArt et al.

Plus ca, din 5 intra sesiunea: 3 examene practice + 1 colocviu + 4 examene scrise. Vorba lui John Lennon: "Life is what happens when you're busy making other plans..."

Asa ca, acestea fiind spuse, ma intorc in conul de umbra (ma cheama inapoi). Pe curand, (whenever that might be)...

Breaking News: E cod galben.

'80

2010-04-02T14:39:00.000+03:00

O scurta joaca cu o poza s-a transformat in incercarea de a simula acele pictoriale optzeciste din "almanahe", ce infatisau "faurirea drumului catre progres al Republicii". Ce a iesit, vedeti mai jos:

Oh, the joy...

2010-03-14T16:50:00.003+02:00

So, I'm sitting here, waiting for the coffee to kick in... Admit it. You love coffee. The scent of roasted beans ignites your every fiber. The sheer euphoria you get from one sip cannot be matched by anything (that is, of course, if you aren't addicted to chocolate). Fifteen minutes later, the world is your oyster. Every effort is trivial. Every thought is coherent. Programming an ADT is child's play.

However, this precious liquid generates addiction. Every impulse comes under its control. You cannot fight it. Its grasp is tight... The horizon narrows. The energy is drained. Headaches kick in. You feel powerless. Random thoughts occur... Then you go for the second cup...

Fortunately, my journey into the glorious world of coffee stops with the first cup. If there truly is a national emergency, I go for the second. Fortunately, that has happened only once so far.

As far as the issue of photography goes, I'm (still) waiting for the snow to melt so that I can shoot something other than railway spikes and bridges. For those of you that do not know, yes I shoot trains (hah!) and other railway-related items. A sample is provided below (this is a photo blog, after all):

So, this pretty much sums up my winter-time-photo-related activities. As far as faculty (college) goes, I finally got the scholarship I was aiming for, thus making this semester more "relaxed-in-approach". But, as one would put it: "You may have won the battle, but the war isn't over yet." - One.

2010-02-22T17:32:00.002+02:00

RO: Mama, ce skin ~~oranj~~ albastru mi-am tras. Ala vechi s-a pierdut pe vecie. Asa ca, va recomand sa va puneti ochelarii de soare inainte de a citi.

So, in essence, semester 2 of faculty makes semester 1 seem trivial. For those who are not yet accustomed to life in a 16-bit nutshell (also known as attending a Computer Science-ish faculty), here are some excerpts from the things I have gathered inside my skull for the past few weeks:

-> It is safe to assume that Computer Science implies a high amount of mathematics (Algebra, Analysis, Dynamic Systems and what not...). Also, in this manner, it is safe to assume that Computer Sceince implies a lot of programming (Pascal, Assembly, C++, and other well known letters of the English alphabet). Naturally, around 10% of the above will actually serve a purpose later on.

-> Google is your friend!!2!! Most of what is taught in faculty can be found in one form or another on the Internet.

-> Coffee is of paramount importance. I, for one, never leave home without a sip. Works well during rainy days and during afternoon seminars.

-> There always is room for worse. Just when you thought the exam session is over, the second one comes knocking at the door (I am referring here to the "mark-increasing-session"; I guess it has something to do with the Bologna system).

And, alas, there are other things to be told about the glorious life of a student in the glorious nation of RO, but on another, less formal, occasion.

The Old Town

2010-01-21T23:23:00.002+02:00

Din motive de skin bleu, daca nu vedeti pozele full, incercati sa dati click pe ele. Senchiu.

Anul trecut (prin 26 Decembrie mai exact) am fost la o scurta plimbare prin oras. M-am gandit sa vizitez "partea veche" a orasului intrucat nu mai fusesem acolo de foarte multa vreme. Ce am reusit sa capturez se vede mai jos:

Vechi si nou: zidul cetatii si o cladire recent terminata.

La fel si aici (practic aceeasi poza luata din alt unghi).

Vedere inspre Facultatea de Drept. Mai demult, era o casa pe colt dar a fost demolata, se pare. Tot pe colt, pare a fi o urma de poarta in zid.

O vedere de mai aproape cu zidul. Pe alocuri a fost ranforsat pentru a se evita caderile de pietre.

Piata Universitatii, vazuta dinspre Librarie. Aici s-a incheiat si micul tur al partii vechi a Clujului. Motivul pentru care eu ii spun "The Old Town" este acela ca aceasta parte pastreaza cel mai bine aerul medieval al Clujului de odinioara: urme de ateliere si depozite, (foste) porti si creneluri, ulite pavate (mai nou).

That's it for now. Mai multe, cand gasesc material si o pauza intre examene.

Sesiune?

2010-01-15T20:03:00.000+02:00

Din ciclul: E greu sa gasesti un mix bun.

FP+BMC/AC sau (ALG+ANL)mod BMC? , maine incepe oficial sesiunea!!111!1!111!1one -> 5 examene in 3 saptamani cu stive, maturi si First Order Predicate Logic!!1!11!11 C'est une situation sans espoir.

Sper ca dupa sesiune ~~sa ies la facut de poze ca deja ma tampesc efectiv in casa asta.~~ sa mai dau pe afara la facut de poze, caci m-am plictisit de atata 010110110110 si FFh. Capu' meu este ceva de genu:

mov ah,09h
mov dx,offset ent
int 21h
mov ah,09h
mov dx,offset msg2
int 21h
mov ah,09h
mov dx,offset ent
int 21h
[...] Si algebra.

Ca tot incepu anu asa brusc, mi-am propus niste rezolutii:

1) Sa continui seria cu Romania in HDR / Hills of Romania
2) Sa fac un calendar pe 2011 (sigur nu il termin, dar asa ca si Concept merge)
3) Sa ma ocup de grupul http://romanianature.deviantart.com/

Sper sa respect 1). 3) sigur. 2) pending - poate cand e soare.

Asadar, pana pe 7, se da liber la carte.

endif. Am zis!!!

2009

2009-12-20T19:22:00.009+02:00

M-am gandit, in vacanta fiind, sa fac o retrospectiva photo a anului 2009, din punctul meu de vedere. Cu alte cuvinte, in acest post gasiti ce a insemnat anul 2009 pentru mine, din ianuarie pana in decembrie minus iunie.

Ianuarie

Pentru mine, 2009 a inceput cum nu se poate mai bine: cu un photo session. Mai jos aveti o poza cu E60, langa Paniceni, facuta pe data de 01/01/09. Afara, cred ca erau vreo -7 grade, suficient cat sa se descarce bateria :D

Februarie

In Februarie, vremea a fost ceva mai blanda dar nu destul de blanda incat sa se poata poza. Lipsa de vegetatie si culoare a insemnat mai multe poze "artistice" in alb-negru.

Martie

Martie a fost, iarasi, o luna de stat in casa, cu mentiunea ca a nins :), compesandu-se astfel lipsa de zapada din timpul iernii.

Aprilie

Mult peisaje nu am pozat in Aprilie, aceasta fiind "luna macro-urilor" :) Cu alte cuvinte, florile au fost subiectul acestei luni.

Mai

In Mai, odata cu apropierea BAC-ului, cantitatea de poze pe metru patrat a inceput sa scada. Tot ce am reusit sa fac in Mai a fost o excursie spre satul Gheorghieni, situat la vreo 6-7 km de Cluj; de aici vine si numele cartierului Gheorghieni.

Iunie

Nu. In Iunie nu am facut poze deloc. Dat fiind faptul ca la sfarsitul lunii era BAC-ul, fotografia a intrat pe planul doi.

Iulie

Adevarata distractie a inceput in Iulie cand vremea a permis niste panorame (atmosfera era inca clara). Mai jos este Clujul vazut de deasupra Realului (zona Industriala) precum si muntii Gilaului in departare.

August

Cu vacanta in plina desfasurare si scapat de inscrieri si examene, m-am dus pana la Sighisoara, intrucat vizitasem orasul doar in Noiembrie si eram curios sa vad cum arata acesta vara. Asadar, Sighisoara vazuta din cetate.

Septembrie

Cele doua saptamni in plus de vacanta din Septembrie au insemnat mai multe poze si, deci, mai multi km parcursi. Ce se vede mai jos este o portiune din Cojocna si calea ferata ce leaga Apahida de Campia Turzii.

Octombrie

In ciuda inceperii facultatii, tot am reusit sa "deturnez" cateva weekenduri pentru a merge la fotografiat. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost ninsoarea de la sfarsitul lunii, care parea sa anunte o iarna lunga.

Noiembrie

Noiembrie a fost o luna absolut comuna, cu nici o intamplare deosebita. Dintre expeditiile facute, am decis sa o prezint pe cea facuta langa Aghires-Fabrici. Motivul? Peisajul a fost superb (o parte buna din deal este pe post de balastiera).

Decembrie

Si, iata-ne ajunsi in Decembrie, de departe cea mai aglomerata luna. Timpul a trecut foarte repede. Atat de repede, incat am resuit sa merg doar prin Faget.

Cam atat pentru anul asta. Promit ca la anu' voi veni cu mai multe poze, mai mult text (not!) si un blog mai activ. Ca si cu orice "resolution" de Anu' Nou, sper sa respect macar jumatate din ea :)

3x Feleacu

2009-12-16T23:33:00.001+02:00

Din ciclul: "E greu mult soare sa indure, ciupearca cruda de padure...":

Am fost pe Feleac weekendu trecut sa fac niste poze la ce se mai intampla prin natura asta minunata. Din motive enumerate mai sus (adica imi e aboslut lene la ora asta sa bag mai multe poze), m-am zgarcit la numai 3 poze. Nu dati vina pe mine. Dati vina pe faculta si recuperari de cursuri, seminarii, etc. Oricum, iarna asta, dupa/inainte de Craciun o sa fac o excursie mai mare si poate ca voi posta mai multe poze.

Apropo, trebuie sa ma apuc de lucrul la un rezumat photo pe anul asta...

Anyway, revenind la subiect. 3 ore. 3 poze care merita postate (randament absolut superb). Locul de unde am facut pozele este fosta livada de meri (si mai nou macesi) de pe Feleac (de la capatul lui 32 in sus). Mai jos este punctul in care se termina livada si incepe padurea de brazi, cea care se vede fix inainte sa intri in comuna Feleac.

Aici avem o parte din Cluj (Gheorghieni si Marasti) vazuta de deasupra livezii.

Iar aici o poza cu... livada!!! Ma rog, partea care se continua spre colonia Borhanci (si satul Gheorghieni).

Asta a fost. Nu e cine stie ce, dar parca s-a mai improspatat putin blogul... miroase a fresh...

A short one...

2009-11-25T12:49:00.000+02:00

A Higgs-Boson walks into a church, the priest says "We don't allow Higgs-Bosons in here.". The Higgs-Boson says "But without me how can you have mass?"

I think this pretty much sums it up. The interpretations are endless.

HDR-uri pe ziua de azi

2009-10-24T19:44:00.015+03:00

Doua la numar:

-> 1. HDR langa Boju

-> 2. HDR intre Boju si Cojocna

La Agârbiciu

2009-10-22T22:40:00.030+03:00

In cautarea de noi teritorii pentru fotografiat, am poposit si pe la Agarbiciu, un sat aflat langa Capusu-Mare (cum vii dinspre Oradea pe partea dreapta, opus drumului spre Aghires). Probabil cel mai interesant aspect al calatoriei a fost faptul ca peisajul era partial acoperit de zapada, din cauza "vremii" de octombrie.

Zona este de tip submontan, de aici incepand Muntii Gilaului (drumul pe care am fost, ducea mai departe spre Rasca). Cel mai bine se vede in panorama finala cum sta treaba.

Apropo, nu va asteptati ca postul sa fie de tip articol structurat cu incipit, body si final. Am facut destule in liceu. Aici imi exprim gandurile (de unde si chestia cu AndrewB's BLOG) intr-o maniera directa si liniara.

Mergand mai sus pe deal, am avut surpriza sa constat ca peisajul era alb, similar cu luna februarie cand zapezile incep sa se topeasca. Desigur, pomii verzi dadeau impresia de alt anotimp. Ca sa nu vorbim si de cerul innorat si ocazionalele raze de soare... Cineva mi-a zis odata o vorba: "Fiecare anotimp este special". Aici, in pixelii astia avem dovada ca toamna este, intr-adevar, speciala.

Panoramele, prin definite, sunt facute sa nu incapa intr-un blog. Asadar, nu ma injurati cei care nu aveti widescreen, ca un pic de overflow nu strica. Ce se vede la stanga, peste deal, este E60, iar la dreapta sunt Muntii Gilaului (un fragment). Si, cam la jumatatea panoramei este drumul pe care am venit.

Luni

2009-10-05T19:03:00.002+03:00

Lunea la faculta: 2xCurs + 2xSeminarii. Am stat de vorba cu Emisfera Dreapta (partea aia care se ocupa de integrale) si am cazut de acord ca Analiza si Algebra in aceeasi zi e prea mult. Asadar, in timp ce scriu aceste randuri, ma delectez cu ce a mai ramas din cafeaua ce-am baut-o azi de dimineata (cam 1/2 ceasca).

Deci cum e lunea la faculta?

Pai daca ai vointa, depasesti cele mai imposibile obstacole (gen cursul de Baze Matematice) Desigur, vointa deriva din cantitatea de cafea consumata. Matematic vorbind, am putea exprima vointa astfel V=n/C, unde n este numarul de cesti de cafea iar C este numarul de cursuri. Cu cat raportul este mai mare, cu atata vointa este mai mare

In general ziua de luni e obositoare dar prima parte e interesanta (mai ales daca nimeresti cu un prof bun care stie sa explice). Este multa mate dar si mult abstract (67%): Arhitectura Calculatoarelor, Bazele matematice ale Calculatoarelor, Algebra si Analiza. Dar atata timp cat la capatul cursurilor exista o cafea => DDDDDDDDDDDDDDDDDDDDD.

Si cam asta e ziua de luni: multa oboseala.

Doruri

2009-09-19T18:40:00.006+03:00

Deci. Stau si ma uit pe geam si se aude Aria Urbana in surdina. Si ce ma gandesc? Daca tot e URBANA, de ce sa nu creez ceva urban? Bun. Caut prin Lightroom tralalalala si dupa 5 minute gasesc: Grigorescu si Manastur vazute din Hoia. Un pic de alb-negru, un pic de font cu less opacity si BUM!

Doruri (dupa cum era si numele piesei). Un fel de pseudo-cover-experiment-fatal, cu efect de fake HDR (adica nu e high dynamic range din camera, ci din Lightroom). Bun. Si acuma de ce se cheama Doruri si nu 345 de apartamente din beton?

Pai numele reflecta dorul de a iesi din existenta complicata si de a se reintoarce la existenta primordiala. Cu alte cuvinte, fiinta umana si-a complicat prea tare existenta (vezi blocurile de beton care sunt ca niste inchisori). Prin urmare, s-a creat un dor de a reveni la existenta de la inceput de lume, cand nu existau atatea griji (nu exista rata la banca). In fine, cam asta este.

La Leghia

2009-09-12T19:30:00.011+03:00

Se spune ca: "Life is a journey not a destination." In cazul meu, "Leghia was a journey, not a destination". Avand mult (a se citi FOARTE MULT) timp liber, m-am gandit sa merg in zona Leghia-Aghires-Paniceni sa fac niste poze acum, la inceput de septembrie. Timingul a fost destul de rau intrucat am prins una din zilele alea cu frig de la inceputul toamnei (restul zilelor fiind undeva intre 25 grade si 15 grade).

Cam asa arata locul dintr-o panorama de 4 poze. In dreapta se vede satul Leghia. Vremea era destul de urata, motiv pentru care panorama nu este una prea grozava.

Un close-up al panoramei. In dreapta se vede o parte din sat.

Mai departe am mers inspre Paniceni, un sat ce se fla pe E60 (cei care merg spre Huedin sau Oradea mai mult ca sigur ca trec prin el). Iarasi, poza nu a iesit prea bine din cauza vremii.

La intoarcere spre casa, am oprit putin in camp, pentru a fotografia soseaua. In stanga se ajunge la Cluj iar la dreapta se ajunge spre Oradea.

Tot la intoarcere, am ocolit un pic mergand pe drumul spre Vistea. Once again, vremea nu a fost cu noi si pozele au iesit cum au iesit... Si cu aceste poze se incheie postul.

Motion

2009-08-29T01:34:00.008+03:00

As previously stated, I like to experiment. Happening to be in Turkey (due to absolutely random reasons) I was persuaded by my friends to take some photos of them playing in the sand (the kind of playing a 20-year-old would do). The location of the shooting is an island off the coast of Turkey, near Kusadasi.

Having arrived home, I stitched the babies up a bit in Lightroom and transformed them into a double-70's-like photo montage. Not exactly the most retro thing around but hey, it can still bring back some memories of a long, forgotten summer.

Regarding the continuity of such experiments I am a bit skeptical. Due to the fact that autumn is knocking at our door, I think I'll spend the last month before university doing some landscape shots (until the cold comes in November).

Singularity

2009-08-03T22:14:00.008+03:00

I like to experiment. Thus, I've come across an old camera lens system. Thankfully, attaching it to my Finepix s5800 worked almost like a charm. Here are some shots taken with a Fujifilm Finepix s5800 + super macro lens:

1. Geranium stamen

2. Tomato slice

3. Tiny white flower

4. Fuchsia bell stamen

5. Yellow flower petal

6. Rose petal

7. Magazine page

This has been turned into a series on DeviantArt, where the first four shots are featured. The following 3 shots are published only on the blog.

Like, whoa!

2009-07-12T23:06:00.004+03:00

I'm on the verge of officially deciding my destiny. Tomorrow I'm going to enlist to University. I'm still oscillating on whether to go to the Polytechnic Institute (a.k.a. physics and math all wrapped in one alongside some programming) or stick to the Babes-Boylai University (no math in there!). Either way, I'm gonna pursue a career in programming. Any programmers/photographers out there on Blogger? Read my lips: cout<<"feedback please!"; So, that's that.

In other news, it is due to the tight schedule that I haven't been able to take/post photos on DA (the Polytechnic Institute requires a math exam exam in order to enlist, exam that is comprised of what we all hate most: trigonometry, calculus, superior algebra and linear geometry). What is more, I'm gonna have my eyes upgraded in early August which means two weeks of staying indoors as I must not come into contact with dust So, basically, this summer won't be seeing any new photos on DA for a while.

In other, other news, I managed to shoot some super macros (somewhere between Baccalaureate examinations) of flowers and common items. They can be seen under the name Singularity on DA. This "series" as I like to call it is at its very beginning. Hopefully, by the end of summer it will have some more 'episodes".

Cum mi-am petrecut sfârşitul liceului

2009-07-11T21:37:00.015+03:00

Oricat de apocaliptic ar suna titlul, sfarsitul liceului nu e o apocalipsa [cel putin pentru mine]. E numai finalul unei etape foarte importante din viata unui om, o etapa care contribuie in proportie 78% la formarea sa.

Eu mi-am petrecut sfarsitul acestei etape la munte. La Baisoara mai precis, unde o persoana foarte foarte amabila ne-a lasat pe mine si pe colegi sa "dam frau liber constiintei dionisiace" si sa ardem variante. Cred ca a fost singura data cand ne-am adunat 95% din clasa undeva [altundeva decat in Marty]. Si cred ca a fost singura data cand nu am fost stresati de scoala, examene, profi.

Mai jos, sunt cateva poze care descriu, in pixeli, cat de happy eram noi toti:

In calitate de absolvent al clasei XII-A din CNER, ABucin out.

19

2009-06-15T19:20:00.002+03:00

Dual-language posting today. Makes my brain think of something else than the Baccalaureate....

RO: Iarasi am imbatranit cu un an.... De obicei ii misto sa vezi ca ai crescut in ani [mai ales ca pentru mine, ziua de 15 e totuna cu sfarsitul scolii ] dar anul asta parca nu mai exista acel farmec din ultimii 18 ani. Poate ca e si chestia asta cu terminatul liceului si BAC-ul care rapesc din placerea unei zile de nastere...

In fine, BRB ma duc sa traiesc clipa...

ENG: I'm one year older again. Usually, it's fun to see that your age is increasing [especially for me, due to the fact that school ends on the same date as my birthday ] but this year, the charm of the last 18 years seems to have vanished. Well, it might have something to do with the fact that high school has ended and that the Baccalaureate is knocking at the door...

Anyways, I'll BRB - I'm going to enjoy the moment...

Au revoir...

2009-06-11T14:02:00.007+03:00

E gata liceul. Patru ani s-au scurs instant. Adica, ieri eram in clasa a 9 a si nu nimeream sala Tot ieri, pe la ora 12, eram la Marty fericiti ca am terminat a 10 a si ca pizza a ajuns la timp. Ieri seara, ne-am dat CAE-ul de a 11 a si am aflat ce inseamna un examen adevarat. Iar azi de dimineata, ne-am dus la festivitate. Ultima din cariera noastra de "eeelevi" (vorba Daianei).

Ultima zi de liceu e un paradox. Tristetea despartirii de colegi se impleteste cu bucuria unui viitor al nostru. Daca e sa o luam matematic, aceste sentimente contradictorii s-ar anula reciproc, rezultand 1 care este mai departe egal cu individul. Dar cum omul este o fiinta aparte, sentimentele nu se anuleaza: ele coexista.

Asadar, school is over...

P.S. Daca se descopera vreo modalitate de a da timpul inapoi fara sa se ajunga intr-un univers paralel, lemme know

Meciul Profi vs. Elevi

2009-06-09T23:20:00.009+03:00

Exista o traditie a CNER-ului de a organiza in ultima saptamana un meci de fotbal intre absolventi si profesori. Anul asta am fost noi protagonistii, fiind clasa a XII-a. Meciul a inceput cum nu se poate mai bine [geniala ideea cu imnul UEFA, inca si acuma rad]. Comentatorii de anu' asta la A or fost Mihutz [aka Mihut], Daya [aka Daiana] si Farky [aka Farcas]. Scorul o fost 3-2 pentru profi la clasa noastra, dintre toate echipele C-ul reusind sa-i invinga pe profi cu 4-0.

Libertatea în Oglindă

2009-06-07T15:10:00.003+03:00

Pam-pam. Acesta este un eseu care l-am scris mai demult pentru concursul "Elev in Comunism". Thanks to "un sistem ingenios de inscriere cum numai in Romania gasesti", eseul a ajuns intr-un Recycle Bin din Bucuresti. Dar totusi...

Libertatea în oglindă

Este frig. Un ceas Slava aflat pe o masă de bucătărie acoperită cu linoleum arată ora treisprezece. Din cauza unor “mici lipsuri” şi a unui program destul de încărcat, familia Antim a uitat să îi mai întoarcă cheiţa. Calendarul Flacăra, fixat pe perete cu o oarecare meticulozitate, indică un 22 şters. Opusă calendarului, este o fereastră acoperită de o perdea mai mult murdară decât curată, prin ochiurile căreia se întrezăreşte strada. Paşii grăbiţi ai unui copil îmbrăcat într-o haină prea mare pentru trupul său firav, tulbură liniştea aleii.

Cinci minute mai târziu, aceiaşi paşi ai lui Mihai, unicul copil al familiei Antim, se regăsesc în faţa uşii de la apartament, de un crem spălăcit cu aspect de palimpsest: uşa nu a mai fost vopsită de când vechii proprietari ai apartamentului au părăsit incinta, conduşi de acei oameni de care tot blocul se teme. Neavând cu ce să o vopsească, familia Antim a preferat să o lase aşa, până ce "Nelu va găsi nişte chit”.
Casa scărilor se umple de un scârţâit înfundat. Un val de aer rece pătrunde înăuntru, alăturându-se frigului din apartament. Prezenţa lui Mihai nu se făcu simţită în casă: Nelu citeşte “Scînteia” iar Georgeta, mama, coase de zor.
-Am venit acasă!
-Foarte bine ai facut. Deja se face întuneric, zise tatăl, fără a-si ridica privirea din ziar
-Este de-abia ora două!, zise Mihai, uşor iritat
-Deja?! Trebuie să punem masa, spuse mama într-un glas înalt
“Masa” se referea la acea fiertură de orez cu cartofi şi carne, în zilele în care aceasta se găsea. Mihai nu prea înţelegea de ce trebuie să se limiteze familia sa la o masă atât de frugală. Mâncarea, alături de televiziune, telefon şi lipsa căldurii erau elemente ale căror prezenţă/absenţă nu putea fi justificată.
-Iăraşi mâncăm orez? întrebă Mihai cu o oarecare asprime în glas
-Da ce-ai vrea să mâncăm dragă, caviar? răspunse repede domnul Antim
Replica tăioasă a tatălui trezi un sentiment de vinovaţie în interiorul lui Mihai. Ştia că astfel de întrebări erau fără răspuns. Dar totuşi, ceva îl îndemnase să zică acele cuvinte.
-Mâncare normală! urlă băiatul ca răspuns la “răspunsul” tatălui
Liniştea plană asupra bucătăriei mizere.
-Cum a fost la şcoală? întrebă în cele din urmă mama
-Bine...ne-au adus testele la matematică.
-Şi cât ai luat?
-Cinci.
La auzul acestor cuvinte, ambii părinţi se uitară cu furie înspre odrasla lor. Pentru ei, era cu neputinţă ca unicul băiat să ia o notă atât de mică (mai ales după ce se răstise la ei). Ca urmare, imaginea de familie model s-a dispersat. La fel şi Mihai, care a fost trimis în camera lui, pentru a-şi împărtăşi din experienţa sa celor câteva caiete de pe birou. De această dată, sentimentul de sufocare deveni şi mai puternic.
Până acum câtva timp, Mihai fusese un băiat model: avea zece pe linie la şcoală, era primul dintre pionieri şi emana un respect deosebit pentru ţară. Mai nou însă, se simţea sufocat: şcoala părea mai grea decât de obicei, pionierii mai rigizi iar ţara mai distantă.
-Cine sunt eu, de fapt?, se intrebă copilul.
Mihai era un băiat normal din toate punctele de vedere, doar că era, involuntar, angrenat într-un mecansim social care era pe cale să se schimbe; o nouă generaţie urma să răsară dintre ruine. Sistemul, fiind deosebit de “îngăduitor”, l-a pus faţă in faţă cu părinţii.
După câteva ore bune, uşa de la cameră se deschise. Televizorul, care era dat la maxim, scotea nişte sunete inteligibile. Cei doi parinţi se uitau unul la celşlalt, fără să spună nimic.
-Ce s-a întâmplat? întrebă Mihai, mirat de perplexitatea celor doi capi ai familiei
-Uite, mă, nu vezi? Cade Ceausescu! răspunseră simultan ambii părinţi
“ Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga libertatea noastră!”

Oraşul răsună. Strigătele se pierd în depărtare. “Întâiul om al ţării” fuge. Este prins. Cortina cade. Se aud focuri de armă. Vin alegerile. Viaţa merge înainte (?!).
Este frig. Un ceas Phillips aflat pe o masă de bucătărie din PAL arată ora treisprezece. Din cauza unor “mici lipsuri” şi a unui program destul de încărcat, familia Antim a uitat să îi mai schimbe bateria. Calendarul National Geographic fixat pe perete în grabă, indică un 22 galben, pe un fundal negru, lucios. Opusă calendarului, se gaseşte o fereastră cu tâmplărie din PVC, acoperită de o perdea mai mult murdară decât curată prin ochiurile căreia se întrezăreşte strada. Paşii grăbiţi ai unui bărbat îmbrăcat într-o geacă fosforescentă se pierd repede în traficul din faţa blocului.
Cinci minute mai târziu, aceiaşi paşi grăbiţi se regăsesc în faţa uşii de stejar de la apartament. Nelu a renunţat să mai ia chit. În schimb, cu banii câştigati de la Caritas, şi-a cumpărat o uşă nouă. Casa scărilor se umple de un scârţâit metalic. Un val de aer rece pătrunde în apartament, izbindu-se de cele 22 de grade Celsius. Prezenţa lui Mihai nu se făcu simţită în apartament. Nelu citeşte “Can-Can” iar Georgeta se uită la ultimul episod din “Regina”.
-Am venit!
-Foarte bine ai făcut. Încă un pic şi mâncam fără tine.
-Este de-abia ora două!, zise Mihai, uşor iritat
-Deja?! Trebuie să punem masa, spuse mama într-un glas înalt
Prânzul cuprindea acum tot ce se putea găsi în materie de mâncare: cartofi congelaţi, pulpe congelate, pâine cu fier, lapte bio etc. Familia Antim, însă, avea alte “inţentii”.
-Iarăşi mâncăm ciulama? întrebă Nelu cu o oarecare asprime în glas
-Dacă nu aduci destui bani în casă, ce să-ţi fac?! îi raspunse acru consoarta
-Tu nu ştii cum e să lucrezi 13 ore pe zi într-o fabrică care stă să se dărâme!
Deloc mirat de ceea ce se întampla, Mihai merse în cameră, întrebându-se:
“Cine sunt eu, de fapt?”

SFARSIT

Meaning and meaninglessness

2009-05-10T21:34:00.014+03:00

This is an essay I wrote for the "Anca Romantan" scholarship. Unfortunately, it did not qualify amongst the first two. Hope it will make for a good read, though!

Meaning and meaninglessness

Who are we? Man has always sought to understand his role in the big picture: how he related to divinity and vice versa. It is of human nature to question everything, ranging from the tiniest of atoms to the complex status of meaning and meaninglessness. This relentless thirst for knowledge has led to a shocking discovery: man cannot see the true aspect of things from where he stands. In order to see reality in full color, the viewing angle must be changed.
The purpose of this essay is to analyze the conflict between objectivity and subjectivity in human existence, whilst, at the same time, attempting to provide a solution for getting out of the “impasse”.

The status of man

In order to fully comprehend the status of man, we must first define how the soul interacts with the body. According to Gnostic philosophy, the soul is a spark of the divinity, which is objective – able to view reality for what it really is. Ergo, the soul is objective as well.
However, the soul is encased in a body made of flesh, blood and bone, body that disables any form of objectivity due to its flawed nature. As a result, the soul becomes subjective, unable to perceive the true aspect of reality. This form of imprisonment is similar to that of wearing a costume which is too tight: freedom of movement is severely restricted. The “movement” in this case refers to the spiritual nature of humans.
By being placed in a material body, we become its subordinate. It is a well-known fact that everything we do comes as a result of a desire – craving if you will. We drink water because we are thirsty; we eat because we are hungry; we spend time with our friends because we seek social interaction, etc. Our brain, thus, oversees any choice that we make, distorting it according to physical necessities.
As such, the status of man is dramatic: he strives to subdue life, both through labor as well as the accumulation of material wealth. Unbeknown to him, the effort is in vain because life has its own, fixed trajectory.

Trials of life

As we have seen in the aforementioned analysis of the “status”, there is a constant battle between man and destiny. The former, attempts to compensate for the loss of the primordial omniscience through material wealth, whereas the latter transforms these attempts into a series of “trials”. Only by “completing” them can man regain his objective viewpoint.
Such a trial is that of suffering. There are many moments in our existence when we experience it: we cry when coming into this world and we cry upon leaving it. In between, we cry when we are hurt and we cry when we have failed. The purpose of these “moments” is to determine how far we are willing to go in order to attain omniscience.
Happiness is another challenge. We feel good when we are with our friends and we experience joy when succeeding professionally. We savor the company of our beloved and smile when things happen according to our master plan. The difficulty, however, lies in truly relishing such moments as they are only temporary.
Therefore, one can assume that the entire existence of man is a repetitive sequence of good events and bad events. The only way to surpass it is by accepting the fact that one cannot view both sides of the coin at once: we have to be subjective in order to be objective.

Choices

A large part of our existence revolves around making important decisions. It is a way of ordering the chaos that is life. But there are cases when the decisions are made for us.
Choices usually fall into two categories: direct and indirect. The direct, biological choice can be defined as a nervous impulse that is “spawned” inside the brain and passes through countless synapses until it reaches the designated organ or muscle. Examples include choosing to do housework, choosing to drink a cup of tea, etc. In most cases, we can establish a meaning to these choices as we are the ones who create them. That is to say, they exist with our consensus.
In order to better understand how these decisions affect us, let us expand upon the example of doing the housework. This process is created by selecting the appropriate option from a wide range: one can choose to go outside, turn of the TV, clean the room, etc. Once the choice is made, the meaning is automatically there, as the decision has emanated from the self. But what happens when decisions do not emanate from within our being?
The indirect or spiritual choice is something that is predestined and cannot be altered, regardless of how much we strive to reach the status quo ante. Usually, it is life that provides such obstacles: hence the “notorious” reputation. Job is the example of a person who was subjected to a series of trials, choices if you will. In his case, ‘life” was represented by God. He made the decisions for Job: the death of his livestock and family, the emergence of his disease and, eventually, the restoration of the status quo ante.
Birth is not a choice. We are not asked where or when to be born. But, most important, we are not asked if we want to be born. Who knows how our nonexistence could have affected society? Perhaps this is our role: to reflect on ourselves not being born.
Life is not a choice. We can neither predict nor prevent what is going to happen to us. Every man that tries to be the architect of his own future is stopped dead in his tracks by the unpredictability of life. Thus, we cannot see past what is predestined; we cannot be objective.
Death is not a choice. We are unable to choose where and when to die. It just happens. We leave this world without control over our legacy and without having defined a reason as to why things happened the way they did.
Could this be the way out of the impasse? Fully discarding order and embracing the fact that life is “controlled” chaos?

The way out

Despite the apparent impossibility of regaining objectivity, God has provided us with a solution. For there is one thing capable of shattering the material constraint that is our body and restoring the lost objectiveness: the connection with spirituality.
This link needs to fulfill two requirements in order to function:
First of all, man needs to embrace the divinity willingly. In other words, we have to want to accept our spiritual nature because otherwise, we wouldn’t understand what is going on. For instance, if an “average Joe” forcefully accepted his spirituality, he would not be able to see the big picture.
Secondly, the now-established relationship must not fail when subjected to trials. That is to say, the challenges that arise during one’s lifetime must not destroy the connection to the spiritual world. Job, for example, accepted the status quo and remained faithful to God despite his terrible suffering. In the end, he was rewarded with an existence superior to his previous one.
The way out of the impasse, thus becomes clear: man must embrace his spiritual dimension. By doing so, he connects with God and creates a relationship. Only after sustaining this relationship in front of countless trials will the objectivity be revealed.

Conclusion

To conclude, man has a complex destiny. He arrives into the world devoid of any objectiveness, with nothing more than a crude body in one hand and a shattered soul in the other. As time goes by, he is forced to make choices, some of which are direct, some of which are not. The direct ones are created by his human instinct whereas the indirect ones are created by the divinity. It is the latter ones that prove to be the most difficult as they cannot be controlled.
Surpassing this subjective condition implies two stages: the stage of acceptance and the stage of resistance in front of hardships. The first one is achieved through an open mind whereas the second is achieved through will and determination. After, and only, after completing these two phases can man emerge from life and regain his omniscience.

Résumé

L'homme a un statut complexe. Grâce à sa “soif de connaissances” il a déterminé que, à son arrivée dans ce monde, l'omniscience est loin de lui et il se retrouve avec rien de plus qu’un corps très fragile et une âme emprisonnée. Les désirs prennent le contrôle de son âme, ergo insufflant une subordination du spirituel au matériel.
Au cours de sa vie, l'homme est fourni avec beaucoup de choix - choix qui sont volontaires. Ces ont un sens parce qu’elles sont générées à l'intérieur de la personne. En outre, leur importance est relativement faible en raison du fait qu'ils se rapportent uniquement à des problèmes matériels.
Contrairement à ces décisions organisées sont les décisions dénués de sens ou involontaires - elles sont prises par une autorité supérieure: la vie. Ils ne demandent pas la permission d’être (la naissance, la vie, la mort), ni devient contrôlées par l'individu. Ils représentent le chalenge. Leur importance est cruciale car elles déterminent si la personne est apte à entrer dans le domaine de la spiritualité.
C'est ce chalenge que génère le conflit dramatique entre l'homme et son destin. Et il est aussi ces choix involontaires qui récompensent l'homme avec l'objectivité cherché depuis longtemps (être capable de voir le vrai visage du monde).
Réussir dans ce défi exige non seulement l'acceptation de sa nature subjective, par la force de caractère, de volonté et de détermination, mais aussi l'établissement d'une relation qui survit à l'avant de toutes les difficultés (la souffrance, la douleur, etc.).
Cette relation existe entre l'humanité - le matériel et la divinité - l'immatériel. Seulement après ces deux phases d'existence, l'homme peut-il vraiment redevenir ce qu'il était: une instance supérieure, avec la force de décrire précisément ce qui est réel.

Despre caracter şi mediu

2009-05-07T16:22:00.008+03:00

Despre caracter şi mediu*

Una din cele mai evidente caracteristici ale oamenilor este faptul că sunt ca nişte pietre (eu fiind un pahar de hârtie nu mă pun la socoteală). La început, ei nu sunt decât o bucată mare şi aspră de piatră, ale cărei muchii ascuţite găuresc pătura socială. Cu timpul, colturile ascutite devin mai fine si muchiile, mai rafinate: Sculptorul™ lucreaza. dar, ca si oricare alta fiinta, Sculptorul™ nu este perfect. De cateva ori, se mai intampla sa si greseasca. O alunecare a mainii, o cafea varsata si piatra devine ciobita. In ciuda aparentleor (ciobita sau fina), piatra poate fi acoperita acum de catre patura sociala.

Dar aici vine partea interesanta. In timpul procesului de sculptura**, alte pietre "ajuta" Sculptorul™. Ele se amesteca cu piatra prelucrata, izbindu-se de ea, conefrindu-i un aspect mai neted (sau mai aspru). Dupa o lunga perioada de lovituri si sfarmaturi, pietrele ies la lumina zilei, unele mai fine, altele mai grunjoase.

Cu rabdarea pierduta, Sculptorul™ le arunca intr-o lada si se duce cu ele la Oficiul Postal #37. Destinatia? Nu se stie. Greutatea? Nu se stie. Scopul? Nu se stie.

__________________________

* pentru cei care prefera varianta verde: [link]
** procesul sculpturii consta in decenii de dalturie si atentie la detalii

Cu stima si respect pentru tot ceea ce este din hartie,

Andrei Bucin

Of character and environment

2009-05-05T22:38:00.010+03:00

Of character and environment

One of the most obvious characteristics of humans is that they are like stones (I, myself, am not human, but a paper cup). At first, they are a rough slab of stone whose jagged edges pierce the social fabric. Over time, the corners become smoother and the edges more refined: The Sculptor™ is at work. However, like any other being, the Sculptor™ is not perfect. On certain occasions he misses. A slip of hand here, a coffee spill there and the stone becomes chipped. Regardless of its appearance, the stone can be covered by the social fabric without it being torn.

But here comes the interesting part. During the sculpting process*, other stones partake in this tedious activity. They clash against the worked-upon stone, smoothing it (or making it more rough). After a long period of hitting and smashing, some of the stones come out fine, while others come out coarse.

With his patience lost, the Great Sculptor™ tosses them in a crate and heads for FedEx Branch Office #5629. Destination? Unknown. Weight? Unknown. Purpose? Unknown.

__________________________

*The sculpting process consists of decades of fine chiseling and detail inspection.

** for those of you who fancy GREEN over GREY, the same excerpt can be found [here].

With love towards everything that is paper,

AndrewB